LIGHT IS FREE

LIGHT IS FREE

09 august 2017

NEVĂZUTUL

    Ce poate rămâne dincolo de foc în afară de urmele cenușii? Atâtea mii de căi se ascund sub covorul moale pe care doar vântul îl mai poate răscoli, căutând parcă ceva ce nu mai poate fi găsit niciodată. O preschimbare care rămâne definitivă și nimicul ce se lasă astfel vederii lui de aer. Ore lungi sau mai scurte s-au sfârșit, au evadat din înlănțuire, din tot ceea ce dansul lor a înveșmântat. Acum (oare mai există acum?) totul e un sfârșit al arderii în care starea de combustie și-a încheiat menirea și nemișcarea se așterne peste tot. Vântul fuge din locul acesta, înspăimântat de lipsa oricărei urme de viață. Viața însă urmează în forme pe care el, veșnicul călător, nu le mai poate înțelege.
      Clipe prăbușite în foamea minutelor. Minutele înghițite de ore, orele de zile. Zilele prăbușite în nopți. Timp scufundat în el însuși până în cel mai adânc miez, în inima ultimei întunecări. Aici nicio înțelepciune nu mai e de folos; mai rămâne de trecut doar o singură poartă.   

      În aer se petrece totdeauna ceva înaintea oricărei mari iubiri. Păsările, vântul, lumina par să-i adoarmă pe cei ce se caută cu o somnolență ce le călăuzește pașii unul spre altul. Uneori un vis sau o boare de vânt îi apropie, o știre la radio sau o propoziție frântă auzită pe stradă îi face să-și simtă aproape cu durere lipsa și dorul, în timp ce distanța dintre ei se micșorează, se reduce până la ultimul pas pe care îl au de făcut fiecare. Abia atunci semnele aerului se liniștesc și totul e lăsat în seama celor ce s-au întâlnit, eliberați de călăuze și bucurându-se ca niște copii de comoara pe care poate nici nu o recunosc, dar pe care o au deja în mâinile lor. E ceva simplu, o privire, un zâmbet, un cântec ce le unește trupurile, mâinile, tot suflul vital; mii de alte mici crâmpeie care pentru ceilalți nu înseamnă nimic. Indiferența celor din jur nu-i doare pentru că nu o simt, deși pe unii dintre oameni îi atinge aripa stării lor de grație, care plutește peste lume și o crește în focul arderii ei. Totul pare numai o continuare a unui etern început și asta uimește. Mult mai târziu, după ce arderile se vor fi consumat, după ce viețile lor vor fi suferit modificări la fel de esențiale ca o renaștere, vor prețui comoara cu adevărat.
      Sortiți doar așteptării, cei doi trăiesc în miezul unei lumi invizibile. Fericirile și nefericirile sunt acum fără importanță și ei privesc de dincolo de timp lumea din afară, căreia nu-i mai aparțin decât printr-un trup trecător și înjumătățit, așa cum își simt și viața. Sunt mai înaripați decât păsările și mai liberi ca vântul; pentru că s-au primit unul pe celălalt în el însuși iarna lor e încheiată pentru totdeauna. Da, ei sunt cei întregi, căldura lor a topit orice îngheț. Doar ceilalți îi mai îndură înainte frigul, dar asta numai până când și pentru ei nevăzutul își va începe lucrarea.    
     
      Dincolo de cenușă sunt cântece minunate, armonii atât de înălțătoare încât nu mai aparțin lumii palpabile. O părăsire a cenușii, o lichefiere a orelor solide, o transformare în substanța primordială a iubirii s-a întâmplat așa cum dintotdeauna trebuie să se întâmple. E aceasta cheia unei alchimii vii, trecând prin toate straturile făpturii omenești? Nimeni nu poate răspunde cu siguranță până ce nu o va fi trăit el însuși în taina cea mai adâncă. Nevăzut.
                                                                           Târgoviște, 2013 Noiembrie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu